O justiţie strâmbă cu personaje terne şi abulice

 

 

COW-BOY SINGURATIC ÎN ROMÂNIA FĂRĂDELEGII

 

După o lună de zile de aşteptare cu nopţi de coşmar, în care ar fi trebuit să-mi văd liniştit de treburile mele, am primit, exact în de ziua mea de naştere, o hotărâre a Tribunalului Gorj. Ea era rezultatul primelor mele contacte cu un tribunal după 63 de ani de viaţă cinstită. Viaţă în care n-am primit nici măcar o amendă de un leu.

Construisem în plin comunism monumentul eroului tismănean, căpitanul Ioan Neferescu, ucis de comunişti la Periprava cu riscul pierderii propriei libertăţi. Mă erijasem în apărător solitar al adevărului ca un cow-boy  din vestul sălbatic şi fusesem un învingător. Nici un şerif nu mişcase un deget contra mea şi nici bandiţii ne se-atinseseră de mine, fie din ignoranţă, fie poate uluiţi de curajul meu.  „Ai grijă, îmi spusese un coleg profesor de istorie, acesta a fost decorat de rege cu „Ordinul Mihai Viteazul” şi are „Legiunea de Onoare a Franţei”! Să n-audă ăştia!”

Eram atunci în plină glorie, aidoma Nadiei Comăneci născută în aceiaşi zi ca mine, 12 noiembrie. Dar vremurile s-au scurs, venind nebunia de astăzi: nici eu nu mai pot fi un cow-boy justiţiar şi nici Nadia o învingătoare zburând ameţitor la aparatele olimpiadelor.

Din lupta mea actuală, de cow-boy solitar în căutarea dreptăţii, am ieşit ciuruit de gloanţele unei justiţii imposibil de descris. Nu s-au inventat încă acele cuvinte care se potrivesc justiţiei acestor ani post ’89!

Iată patru zile de când îmi ling rănile cu adevărul în faţă: justiţia românească de astăzi e un balaur alimentat cu otrava societăţii paranoice actuale, o societate în continuă decădere! Un proces ireversibil atâta vreme cât ne conduc fie oamenii vechilor structuri securiste, fie nişte needucaţi!

Totul a început acum un an, când exact în zilele Crăciunului, ce stupide coincidenţe, o adresă a Casei de Pensii Gorj mă informa că mi-am însuşit „foloase necuvenite”. Cu alte cuvinte, eram un hoţ.

După peripeţii, iată, de aproape un an, rămân cu dreptatea în buzunar! Împuşcat de un şmecher de consilier juridic al casei de pensii care a eliberat un document in ianuarie, l-a înscris  în registrul de ieşiri în luna mai şi mi l-a trimis prin poştă in luna iulie! Degeaba am arătat eu scrisoarea cu data poştei la tribunal, acesta a „admis excepţia tardivităţii” invocată de şmecherul de consilier al casei de pensii!

Va să zică, tribunalul nu bagă de seamă că funcţionarii casei de pensii mi-au aplicat o lege greşită, ci că eu n-am visat noaptea că undeva prin sertarele casei de pensii zace o hârtie eliberată de şmecherul de consilier juridic şi n-am făcut la timp contestaţie.

Printre fazele peripeţiilor mele, timp de trei înfăţişări la tribunal, mi-aduc aminte că l-am întâlnit într-un parc pe acel consilier juridic, care când m-a văzut a pălit ca un dovleac prins de caniculă. „De ce te comporţi domnule astfel? Suntem oameni sau animale ca să ne urâm în asemenea hal? Ştiţi bine că au greşit colegii dvs. de la casa de pensii aplicând rău legea, de ce nu încercaţi să găsiţi pentru ei o altă soluţie decât soluţia dvs. de a plăti eu?”

Încerca să se ferească, „Ne vede lumea!”, zicea, dar i-am barat calea: „Şi dacă ne vede ce? Avem ceva de ascuns?”

„Domnule, aveţi dreptate dar eu apăr instituţia. Cereţi pronunţare data viitoare şi veţi câştiga!”

M-a dus cu zăhărelul acest criminal de pensionari, iată ce-a ieşit! L-am urmărit după ultima înfăţişare, acum o lună, cum a rămas la taifas cu judecătoarea. În ignoranţa mea de om cinstit, credeam că e o discuţie „normală”! Vai mie, cum am putut să le dau încredere când sala tribunalului geme întotdeauna de pensionari nedreptăţiţi? Ba pe unul, judecătoarea  l-a repezit cu cinism: „Du-te la primărie şi adu-mi actul acesta… dacă mai apuci!”

 Un altul a păţit-o şi mai şi! Timp de opt luni el s-a judecat la tribunal fără să ştie. S-a trezit acasă cu hotărârea judecătorească prin care era bun de plată. Bani grei i-au trebuit omului ca să-i dea unui avocat care să dovedească faptul că nici o citaţie nu i-a parvenit prin poştă, că el habar n-avea de proces ca să se apere.

L-a salvat avocatul. Cam am asta e „şmecheria”, iţi trebuie un avocat indiferent câtă dreptate ai avea!

Mi-am luat şi eu unul de pe holurile tribunalului, acum o lună, în aşteptarea „hotărârii”. Am ochit unul mai tânăr şi m-am dus la el de-a dreptul: „Domnule te văd mai tânăr, dumneata eşti pentru dreptate sau eşti la fel ca judecătorii ăştia de pe-aici, cu perspectiva de a trăi aceiaşi viaţă ca şi ei?”

Nu a fost surprins, cunoştea mizeriile justiţiei şi m-a învăţat încă de-atunci să fac recurs.

Aşa că, trucul ieftin al tribunalului de a-mi trimite pe 12 noiembrie „hotărârea”, când termenul de recurs era 10 noiembrie, n-a mai ţinut!   

Ce-mi pare rău, este că în vremea de azi nu mai poţi fi un cow-boy solitar chiar dacă ai o căruţă plină de dreptate cu tine!

Musai să dai cuiva bani!

Ca să trăieşti liniştit, aşa cum visai ca un inocent, când ai făcut dosarul de pensionare!

 

           

 

Prof. Nicolae N. Tomoniu

Articol scris pentru revista  Epoca

 

 

 

 

Restartare site

 

  Alte ARTICOLE

 

Site www.tomoniu.ro

 

© Copyright Fundaţia Tismana – 2006

Aici situl „Cu noi găsiţi orice!”

 

Conversaţi cuminţi aici: pareri@tomoniu.ro