Locurile de creaţie ale lui Coşbuc şi Vila Sfetea (în dreapta)

sunt de nerecunoscut după un secol

 

Renaşte jurnalismul de cultură? Vila Sfetea

 

Din când în când, câte-o sămânţă sănătoasă de românism începe să apară unde nici nu crezi. În Gorj, la fel ca în toată ţara, fiţuicile de scandal numite pompos „ziar absolut independent” se întrec în a se pune în slujba politichiei sinistre din judeţ. Pentru a supravieţui, ele scriu pe arginţi, la comanda noilor ciocoi, aidoma cotidienelor ceauşiste  unde 98% din ziar era propagandă.

Mare mi-a fost mirarea descoperind în săptămânalul gorjean „Gazeta Gorjului” sub semnătura domnului Adrian Popescu, fost director (1976-1979) al Casei de Creaţie Gorj, înfiinţată la 1 martie 1968, un articol despre prof. dr. Cornel Cârstoiu (1917-1999), un cunoscut profesor şi important om de cultură gorjean. D-l Adrian Popescu, redactor şef al săptămânalului, inserează şi un articol al distinsului profesor, despre Vila Sfetea de la Tismana, loc de întâlnire a multor personalităţi ale vremii făcând parte din cercul de prieteni al lui George Coşbuc.

Date fiind ineditul informaţiilor cuprinse în articol, îl preiau şi eu pentru publicaţiile ARP, prin bunăvoinţa directorului general al jurnalului „Gazeta Gorjului”, domnul Elena Mija Mihail Fănică, căruia îi urez cât mai multe iniţiative de acest fel.

Ar mai fi de adăugat că d-l Cârstoiu ştia, mai bine decât oricare altul, să extragă esenţialul din "registrul" de aur al Vilei Sfetea de îndată ce acordă spaţii largi disputelor româno-germane din vremea aceea. Replica unui „alt român” sub notele feldmareşalului Mackensen, ,,Răzbunare barbarului teuton; i-am dat-o cu vârf şi îndesat” spune totul despre starea de spirit a combatantului român în primul război mondial.

Iar dac-ar mai trăi, autorul ar fi plăcut surprins să constate că astăzi, dezamăgirea de la finele articolului nu mai are nici un suport real: atât Vila Sfetea (acum Vila Ursu) cât şi „Chioşcul lui Coşbuc”, sunt complet refăcute şi vizitate zilnic de numeroşi turişti. 

 

Cornel Cârstoiu:

VILA SFETEA

 

Conştient de frumuseţea peisajului, de însemnătatea istorică şi culturală a mănăstirii Tismana, George Sfetea a căutat să fructifice vila construită imediat după cumpărarea lotului b 63 în anul 1901. În fiecare vară, cu prilejul mării sărbători din 15 august, o mulţime de vizitatori veneau să respire un aer mai curat: unii dintre ei căutau linişte desăvârşită, iar alţii, cu deosebită cultură, stabileau aici loc de întâlnire, purtau aici discuţii cu privire la realizarea idealului naţional sau pe teme literare. În mijlocul lor era tot timpul poetul George Coşbuc, cumnatul familiei Sfetea, care se află aici mai în fiecare vară.

An de an se perindau la mânăstire fel de fel de persoane şi, cum multe dintre ele găseau găzduire deosebită la Vila Sfetea, proprietarul acestei construcţii a considerat că era necesar un registru, nu de evidenţa contabilă, ci, un registru în care vizitatorul să-şi exprime gândurile şi sentimentele. Astfel a luat fiinţă acel registru pus la îndemâna vizitatorului începând cu anul 1908. Prima însemnare poartă semnătura inginerului Craioveanu, care improvizează pe loc aceste versuri:

 

La Sfetea la vilă toată lumea-aleargă

Şi cu toţi admiră

O natură întreagă

Apoi, o masă bună

Dată de stăpână

Ş-un culcuş curat

Ce nu găseşti la stat

Iar sub ferestre Dorna

Curge molcom veşnică

Şi paltinul şi fagul

Întrec în freamăt bradul

E dulce un somn de-o clipă

Sub aste auspicii

 

În continuare, registrul este plin de versuri, care mai de care mai frumoase, mai gentile şi mai servile, toate aducând sincere mulţumiri familiei Sfetea. La 12 august 1909, un oarecare Luca scria:

 

Că să putem toţi admira şi Dorna şi Tismana

Şi-n creierul acestor munţi ş-avem confort şi hrană

Şi să putem o clipă uita de lumea păcătoasă

A fost de-ajuns un Sfetea şi-o idee curajoasă

 

Multe versuri nu-s lipsite de umor, de glume la un pahar de vin la şezătorile organizate de locatari ai vilei Sfetea. La 15 august 1908 unul Peştenaru scria:

 

Frumoasă e Tismana, aceste locuri sfinte

Ce gloria străbună îmi readuce aminte

De Mircea, Radu-Vodă, acei falnici eroi

Ce-au apărat ogorul şi ţara de noroi.

 

Nu putem trece peste nota de umor din versurile fratelui Erasmus, consemnate la 17 august 1926:

 

Mai am un singur dor

Să mă lăsaţi să mor

Stareţ la Tismana.

Să-mi fie somnul lin

Să beau numai pelin

Să-mpărtăşesc cucoane

Cum scrie la canoane

Un,,vultur" eu să fiu

În gheară strâns să tiu

Ce-mi cade la-ndemână

Numai o săptămână.

 

Trecem peste numeroasele nume rămase anonime, fie româneşti, fie străine - germane, sârbeşti sau maghiare şi ne vom referi la unele însemnări datorate unor personalităţi deosebite.

            Sculptorul Constantin Bălăcescu, cel care a ridicat în Tg-Jiu statuia lui T. Vladimirescu, scria la 15 august 1908: ,,am fost în anul 1907-1908 şi sper să continui a veni în această splendidă localitate plină de aer, de linişte şi de inspiraţie. Numai eu şi badea Gheorghe (Coşbuc) ştim cât preţuieşte vila lui Sfetea."

Este prima însemnare care aminteşte prezenţa lui Coşbuc la Tismana. Prezenţa acestuia rezultă şi din alte documente, asupra cărora vom reveni. Sculptorul Bălăcescu era invitat de soţia sa Eufrosina, care completa: ,,Ce fericire să poţi fi singur în contact cu natura. Numai la Tismana am avut această ocazie!"

Inginerul P.I. Ciocâlteu, cel care a construit podul de fier de peste Jiu, scria la 3 august 1910: ,,Când în mijlocul naturii simple şi măreţe de la Tismana găseşti un culcuş dezmierdat de murmurul neîncetat al Dornei, poţi fi altfel decât foarte mulţumit? Aici, la vila Sfetea se mai poate trăi încă clipe de pace şi linişte sufletească că altădată – de mult."

Traian Lalescu, secretar general al ,,Societăţii turiştilor români" scria la 3 iunie că ,,Societatea turiştilor români" a organizat o excursie la Tismana, unde am fost primiţi şi găzduiţi de dl. Sfetea, vom păstra cea mai frumoasă amintire de grijă deosebită pe care dl. Sfetea şi-a dat-o pentru a organiza primirea noastră şi de banchetul copios pe care ni l-a servit."

La 27 august 1913, Al. Savu, farmacist, ginerele lui Nicu D. Milosescu scria: ,,Pentru prima oară am vizitat această localitate de unde plec cu cele mai plăcute impresii şi cu deplină mulţumire de cum am fost primit de amabila doamnă Sfetea."

Maiorul Prodan, ataşat militar la Petersburg scria la 21 septembrie 1913: ,,Am rămas pe deplin încântaţi, atât de frumuseţea naturii, cât şi de modul drăguţ cu care ne-a primit doamna Sfetea. E inutil a ne mai face reclamă prin jurnale!"

I.Ş.Nicolescu, avocat al Casei Corpului Didactic din Bucureşti, venit la Tismana pentru a cerceta sanatoriul organizat la mânăstire a fost găzduit la Vila Sfetea, în registrul căreia scria la 2 mai 1914: „în această localitate cei tineri se îmbărbătează contemplând minunile naturii şi monastirea, producţiune a geniului român după descălecare, iar cei bătrâni îşi îndepărtează sfârşitul prin clima, apa, aerul şi modul de viaţă potrivit ei. N-am cuvinte care să exprime în mod exact mulţumirea provocată de bunăvoinţa doamnei Sfetea şi însoţitoarele sale."

Alfons Castaldi, marele compozitor, venit la Tismana vizita pe Coşbuc şi punea pe note primul vers din poezia ,,La arme": ,,La arme, cei de-un sânge şi de-o lege!" Să nu uităm că în 1915 Europa era în plin război. Fruntaşii partidului liberal din Transilvania stăruiau pentru intrarea ţarii noastre-n război. La 9 august 1915, alături de Castaldi semna şi Vasile Lucaciu (1852-1922) preot şi om politic român din Transilvania. Coşbuc îl cunoscuse în 1891 cu prilejul sărbătoririi a 25 de ani de domnie a regelui Carol I, îl prezentase cu acest prilej I.SIavici. Între Lucaciu şi Coşbuc s-a închegat o frumoasă prietenie. Venit la Tlsmana, Lucaciu a fost găzduit la Vila Sfetea şi a ţinut să consemneze următoarele cuvinte în registrul vilei: ,,Vedem şi simţim cât de bine e dincoace de Carpaţi. Doamne-ajută ca tot aşa să aflăm şi dincolo de ei." Alături semnează şi G.Dumitrescu-Bumbesti, directorul revistei ,,Şezătoarea săteanului".

            Se ştie că România a intrat în război în 1916. S-au dat lupte înverşunate în Tg-Jiu şi în întreg judeţul nostru. A fost încheiată o pace în 1917, ţara fiind ocupată de germani, de armată condusă de feldmareşalul August von Mackensen (1849-1945) şi jefuită de bogăţiile sale. Mackensen a fost învins la Mărăşeşti de armata romană condusă de Eremia Grigorescu. Cu toate acestea, la 15 mai 1918 se afla la Tlsmana şi îşi lasă numele cu litere de mărimea gradului sau: MACKENSEN, GENERAL -FELDMAREŞAL. Sub semnătura lui se află scris: ,,Răzbunare barbarului teuton; i-am dat-o cu vârf şi îndesat”. ,,a notat un alt român".

După încetarea războiului, vizitele la Tismana au continuat cu mai multă intensitate. Registrul Vilei Sfetea conţine numeroase semnături. Era firesc că printre acestea să fie şi persoane care au luat parte la război. Cercetând, poate şi din curiozitate, au dat şi de semnătura lui Mackensen. Un ofiţer al cărui nume e indescifrabil, rănit la Muncelu (Mărăşeşti) îşi exprimă durerea că registrul e pângărit de nume germane, dar şi bucuria că învingând ,,hoardele teotone"  a contribuit la înfăptuirea României Mari.

Vara anului 1915  fost, cum dovedeşte  de onoare a vilei Sfetea, un deosebit prilej pentru discuţii politice  literare, având  centrul lor pe marele poet George Coşbuc. Pe  lângă Castaldi, dr. Vasile Lucaciu, Milosescu, fraţii  Petre, Vasile şi Gogu Hasnas şi mulţi alţii, se afla şi profesorul de la Universitatea din Bucureşti - Ramiro Ortiz. Coşbuc ridicase pe râul Tismana, mai sus de vilă, într-un loc retras, străjuit de fagi seculari, un chioşc, unde se retrăgea  scria poezii sau diverse articole, pe care le trimitea revistei  Albina sau altora din întreaga ţară. Aici traduce „Divina comedie" a lui Dante Alighieri şi tot aici scrie comentariile la această frumoasă operă. Aici poartă discuţii pe marginea ei cu profesorul Ramiro Ortiz în 1915. Ştim că la 26 august fiul lui Coşbuc a suferit  Băleşti un accident mortal. Acest nenorocit accident a pus capăt fericirii lui Coşbuc, care, după ce  ridicat o cruce şi a construit o fântână pe locul accidentului, n-a mai venit în Gorj. Nu după mult timp, s-a îmbolnăvit şi în noaptea dinspre opt spre nouă mai 1918, ne-a părăsit pentru totdeauna.

Atunci, în 1915, Ramiro Ortiz n-a consemnat nimic în Cartea de Onoare a Vilei Sfetea. Însă, peste câţiva ani, la 30 iulie 1922, revenind la Tismana, ne-a lăsat următoarele: ,,În amintirea zilelor petrecute la Tismana cu G.Coşbuc, în 1915, copiez aici sfârşitul comemorării mele a lui Dante Alighieri la Academia Romană: ,,Cu toate că ideile noastre (despre interpretarea simbolică a Divinei comedii) erau divergente, ba uneori chiar diametral opuse, discuţiile noastre păstrau seninătatea şi calmul unor dialoguri platonice şi niciodată tânărul n-a uitat respectul şi cuvioasa admiraţie ce se datorau pletelor albe şi geniului nemuritor al bătrânului înţelept care-i făceau cinstea de a sta de vorba cu el; după cum, niciodată bătrânul nu a abuzat faţă de tânăr, de autoritatea ce anii şi numele lui glorios i-o confereau. Procedeurile erau printre cele mai delicate. 0 carte uitată deschisă pe masă din grădină, cu câteva rânduri însemnate alături cu creionul reprezenta felul obişnuit al tânărului de a sprijini opiniile sale cu cele ale unor oameni mai cu greutate; nişte însemnări adăugite de bătrân lângă rândurile însemnate cu creionul era felul lui obişnuit de a răspunde atunci când cu greu am fi putut să ne înţelegem printr-o discuţie orală. Păstrez cu sfinţenie aceste cărţi cu însemnările lui Coşbuc şi, când le mai citesc, parcă îmi aduc aminte de acele clipe de neuitat, când în tăcerea solemnă a nopţilor de vară, adâncurile de umbră, care se deschideau în pădure, acolo unde raza lunii călătoare printre vârfurile copacilor nu izbutea să pătrundă prin desul frunziş, lua înaintea ochilor noştri înfăţişarea prăpastiei infernale: muntele din faţă lua forma sfântului munte al Purgatoriului şi stelele sclipind deasupra capetelor noastre ni se păreau a se învârti cu cerească melodie, de care Dante pomeneşte în Paradis. Ramiro Ortiz"

O penultimă însemnare, care aminteşte de Coşbuc la Tismana se datoreşte profesorului Avram Vasculescu, din Craiova, dar profesor la Liceul din Caransebeş. Acesta ştia de legăturile lui Coşbuc cu Tismana şi de aceea a organizat o excursie cu elevii, lăsându-ne următoarea însemnare: „Profesorii şi elevii liceului din Caransebeş, vizitând Vila Sfetea de la Tismana, aduc prinos de recunoştinţă ilustrului bard al poporului român Badea Gheorghe Coşbuc. 27.06 1923, Tismana." Semnează prof.  A. Vasculescu şi numeroase nume de profesori şi elevi. Ultima însemnare este o poezie scrisă în  1930, iulie, de un autor indescifrabil.

Au trecut anii. Natura la Tismana a suferit adânci prefaceri, o linie ferată străbate valea, chioşcul lui Coşbuc e o ruină, Vila – fără nici o însemnare - a fost transformată în  magazie şi înconjurată de clădiri, şuvoiul de apă de sub mănăstire a fost captat.

Singură, Cartea de Aur a Vilei Sfetea, păstrată de profesorul Neamţu Antonie şi dăruită nouă, pune în faţa cititorului cu dragoste de trecut, icoana vie a timpului de altă dată.

 

 

Prof. Nicolae N. Tomoniu

Articol scris pentru revista Epoca

 

 

 

 

Restartare site

 

  Alte ARTICOLE

 

Site www.tomoniu.ro

 

© Copyright Fundaţia Tismana – 2006

Aici situl „Cu noi găsiţi orice!”

 

Conversaţi cuminţi aici: pareri@tomoniu.ro