BluePink BluePink
XHost
Servere virtuale de la 20 eur / luna. Servere dedicate de la 100 eur / luna - servicii de administrare si monitorizare incluse. Colocare servere si echipamente de la 75 eur / luna. Pentru detalii accesati site-ul BluePink.

Gh. Marculescu, Asociaţia Moşnenilor Topeşteni,

V-le Surcel, Telu Jerca, Fundaţia Tismana şi

Toni Tomoniu Biroul de Integrare Dezvoltare

 

 

RAPORT AL COMPARTIMENTULUI DE SPECIALITATE

la proiectul

 

Parteneriat Strategic pentru Cetăţenie Activa Locala

‚EURO HOUSE’

 

 

Pentru consolidarea şanselor de dezvoltare ale localităţii noastre se impune iniţierea unui Proiect de Hotărâre in spiritul şi conţinuturile prezentei expuneri de motive

 

 

A. Ce este Parteneriat Strategic pentru Cetăţenie Activa Locala?

 

 

Parteneriat Strategic pentru Cetăţenie Activa Locala este un program pilot gândit sa fie complementar eforturilor autoritatilor locale si menit sa asigure un sistem-suport integrat, capabil sa anime o platforma locala flexibila si solida pentru:

·        -stimularea procesului de elaborare a proiectelor finanţate din Fonduri Europene si Internaţionale;

·        -incurajarea formarii si dezvoltării unor parteneriate comunitare viabile si larg reprezentative pentru asigurarea calităţii si a succesului proiectelor;

·        -mentinerea unui canal de dialog constructiv si consultare permanenta cu autorităţile centrale, Europene, organismele intermediare si alte instituţii implicate in gestionarea din punct de vedere administrativ si tehnic al programelor de finanţare;

·        -cresterea calităţii generale a managementului proiectelor, prin formarea managerilor de proiecte;

·        -sprijinirea elaborarii de strategii de dezvoltare pentru tineret ale comunitatilor locale si identificarea celor mai potriviţi parteneri din sectorul public si privat, in spiritul transpunerii Responsabilităţii Sociale Corporative;

·        -acordarea de asistenta in dezvoltarea relaţiilor externe pentru diverşi actori sociali din comunitate si comunitatea in ansamblu.

Parteneriat Strategic pentru Cetăţenie Activa Locala este un program pilot care oferă oportunităţi de dezvoltare locala pe baza identificării nevoilor si oportunităţilor locale, stimularea cetăţeniei active, includerea sociala, creşterea mobilităţii tinerilor si a accesului la informaţie si programe educaţionale de formare, diminuarea ratei de abandon şcolar, dezvoltarea si îmbunătăţirea abilităţilor de conducere, antreprenoriale si organizatorice  ale comunităţi locale.

 

Prin prezenta oferta Asociaţia Regionala pentru Dezvoltare Rurala isi propune selectarea unui număr de 10 comunitati locale participante la program.

 

Programul Parteneriat Strategic pentru Cetăţenie Activa Locala vizează comunităţile locale, liderii de tineret, organizatile neguvernamentale ce au ca scop si activitati de tineret, institutile de invatamant si administraţia publica locala din judeţul Gorj.

 

 

  1. De ce ar trebui sa subscrieţi la acest program ?

 

Întreg spaţiul rural din România se confrunta cu cele mai multe si mai dificile probleme sociale si economice care au ca rezultate directe: disfuncţiune in dezvoltarea unui trai decent si in lipsa accesului la informaţie si educaţie eficienta a populaţiei din aceste zone. Acest lucru este reflectat in primul rând de diferenţa nivelului de trai dintre zonele rurale si zonele urbane din România si mai ales dintre zonele urbane romaneşti si cele din Europa. In ciuda faptului ca exista o diversitate mare intre zonele rurale din România totuşi in majoritatea dintre ele se manifesta existenta acestor probleme si lipsuri.

Autonomia locala presupune o responsabilizare crescuta a autoritatilor locale in implementare politicilor sectoriale care sa adreseze nevoilor locale dar si o capacitate suficienta a acestora pentru maximizarea oportunităţilor locale prin instrumentele de finanţare europene si prin atragere de fonduri colaterale.

Abordarea teritoriala intercomunitara, data fiind problematica comuna definita prin proximitatea a doua sau mai multe comunitati, necesita cooptarea actorilor sociali locali, printre care cei care aparţin grupurilor considerate dezavantajate, tocmai dat fiind gradul de incluziune, tinerii.

Lipsa participării tinerilor la viata sociala, la construcţia politicilor locale si a actului de guvernare produce disfuncţionalitatea pe termen lung care exercita influente negative asupra sustenabilitatii efortului administraţiei locale in a promova si dezvolta covergenta si comptitivitate locala intr-un raport direct cu comunităţile locale din Uniunea Europeana.

Cetăţenia activa, corelarea educaţiei pe tot parcursul vieţii cu dezvoltarea locala si a personalităţii tinerilor reprezintă pentru comunităţile locale provocări care devin din ce in ce mai evidente o data cu aderarea la Uniunea Europeana.

In România, ca stat membru al Uniunii Europene cu drepturi depline, vor trebui create premisele care sa permită implementarea politicilor europene la nivel local. Printre acestea amintim, Hotărârea Consiliului European de la Lisabona, potrivit căreia Europa trebuie sa detina o economie bazata pe cunoaştere, cu o societate care urmăreşte ca un număr cat mai mare de  persoane sa aibă acces la educaţie. In acest sens, institutile de invatamant trebuie sa privească dintr-o alta perspectiva procesul de invatare care se bazează nu numai pe educaţia formala dar are in vedere si educaţia ca un proces de invatare pe tot parcursul vieţii. Acest proces de invatare nu trebuie privit ca un concept ci ca o realitate cere sa devina o prioritate pentru fiecare comunitate locala.

Carta Alba a Tinerilor si Pactul European al Tinerilor exprima voinţa guvernelor europene in a susţine participarea tinerilor la actul de guvernare locala, alocarea de resurse necesare dezvoltării de politici de tineret având tinerii ca actori principali in indetificare nevoilor si in proiectarea de strategii si planuri operaţionale locale.

 

In prezent instituţiile de invatamant se confrunta cu noi solicitări din partea societarii, care vizează in principal modificarea sistemului de invatamant dintr-unul exclusiv formal intr-unul de educare pe tot parcursul vieţii. Acest proces de invatare reprezintă o unealta eficienta in combaterea excluderii sociale, conştientizarea faptului ca diversitatea poate apropia oamenii, le poate învinge temerile si creste spiritul civic.

 

Participarea comunitatilor locale in cadrul programului pilot Parteneriat Strategic pentru Cetăţenie Activa Locala le va da posibilitatea sa fie membre in cadrul Reţelei Regionale pentru Cetăţenie Activa Locala- Euro House Network.

 

 

  1. Obiective ale programului pilot Parteneriat Strategic pentru Cetăţenie Activa Locala

 

  1. crearea capacitaţii locale pentru participare activa si dezvoltare comunitara de tineret   

1.1.  sa sensibilizeze tinerii, oficialitati locale si întreaga comunitate  vis-a-vis de procesul de participare activa si dezvoltare comunitara de tineret

1.2.  sa stimuleze parteneriatul public- privat pentru programe educative

1.3.  sa sprijine constituirea grupurilor de acţiune locala pentru tineret 

 

  1. sa instruiască membrii grupurilor de acţiune locala pentru tineret in teme ca cetăţenia activa, managementul proiectelor, dezvoltarea strategica, construcţia de partneriate, dezvoltare comunitara, integrarea europeana, afaceri europene, programe de finanţare europene, facilitarea de întâlniri si dezbateri in comunitati, promovarea dialogului social si implicarea factorilor interesaţi in procesul de luare a deciziilor de interes local care vizează problemele de educaţie-tineret;

 

  1. acordarea de expertiza pentru construcţia de strategii pentru cetăţenie activa si dezvoltare comunitara de tineret 

3.1.  sa colecteze date relevante ale comunitatilor înscrise in program

3.2.  sa elaboreze un studiu diagnostic legat de potenţialul de dezvoltare de tineret al comunitatilor înscrise in program  

3.3.  sa identifice nevoile locale de tineret si liderii informali de tineret din localităţile selectate 

3.4.  sa mobilizeze liderii de tineret si comunitatea in întregime

3.5.  sa construiască planuri strategice de dezvoltare comunitara de tineret 

3.6.  sa elaboreze planuri operaţionale pentru directile strategice pentru cetăţenie activa si dezvoltare pentru tineret

3.7.  sa asigure evaluarea si monitorizarea dezvoltării comunitare de tineret 

 

  1. asistare in implementarea strategiilor de dezvoltare comunitara de tineret

4.1.  sa dezvolte proiecte pentru cetăţenie activa si dezvoltare comunitara de tineret sprijinite de resurse locale, naţionale si internaţionale 

4.2.  sa evalueze si monitorizeze constant evoluţia planurilor operaţionale

4.3.  sa sprijine constituirea Centrului pentru Voluntariat si Cooperare Europeana EURO HOUSE in comunitatea respectiva prin achiziţionarea unui (1) PC si a unei (1) imprimante. 

4.4.  sa ofere asistenta in constituirea Asociatei EURO HOUSE in comunitatea respectiva

 

  1. facilitarea cooperării inter-comunitare si internaţionale de tineret 

5.1.  sa dezvolte metode si tehnici inovative pentru valorizarea potenţialului de tineret local

5.2.  sa sprijine crearea de reţele intra si inter- comunitare

5.3.  sa faciliteze participarea tinerilor din comunitate la schimburi culturale internaţionale, seminarii, traininguri, conferinţe pentru a realiza schimburi de bune practici si know-how

5.4.  sa intermedieze găzduirea de voluntari europeni in cadrul comunitatilor locale

 

  1. creşterea vizibilităţii comunitatilor locale 

6.1.  sa faciliteze publicarea de ştiri/reportaje locale trimestrial in cadrul Jurnalului pentru Dezvoltare Comunitara „Euro Sat”  

6.2.  sa co-opteze reprezentanţi locali ai tinerilor in cadrul unor dezbateri/emisiuni radio si TV  

 

 

 

  1. Metodologia programului Parteneriat Strategic pentru Cetăţenie Activa Locala

 

Implementarea programului Parteneriat Strategic pentru Cetăţenie Activa Locala are la baza metodologia dezvoltării participative.

Pentru stimularea participării in cadrul comunitatii vor fi constituite grupuri pentru acţiune locala pentru tineret ce trebuie sa cuprindă reprezentanţi din toate sferele instituţionale si informale din cadrul comunitatii locale (şcoala, primarie, consiliul local, mediu privat, ONGuri, organizaţi săteşti, etc.).

Parteneriatul public-privat este o abordare menita sa asigure sustenabilitatea strategiilor locale de tineret după terminarea programului Parteneriat Strategic pentru Cetăţenie Activa Locala.

Colectarea datelor despre comunitate, diagnoza comunitara si harta comunitatii sunt construite prin abordarea cercetării sociale participative derulate in cooperare cu Institutul Social Oltenia,  Universitatii din Craiova.

Instruirea grupurilor pentru acţiune locala pentru tineret se face pe baza Manualului pentru Cetăţenie Activa Locala elaborat si implementat de o echipa de experţi in domenii de referinţa pentru dezvoltarea comunitara.

Pentru stimularea iniţiativelor locale, in cadrul programului Parteneriat Strategic pentru Cetăţenie Activa Locala se acorda consultanta gratuita pentru elaborarea unui proiect pentru cate o iniţiativa comunitara de tineret.

Mobilizarea comunitatii se va face prin abordări de tipul meselor rotunde, interviuri, plenare si grupuri focus.

Construcţia de strategii de dezvoltare locala se va face pe baza analizei de nevoi, SWOT, PEST si planurilor operaţionale.

Facilitarea cooperării inter-comunitare si internaţionale de tineret are la baza dezvoltarea in reţea prin intermediul grupurilor de lucru tematice. 

Prin participarea liderilor locali la emisiuni radio si TV organizate in cadrul programului Parteneriat Strategic pentru Cetăţenie Activa Locala se urmăreşte creşterea vizibilităţii comunitatilor participante in program.

 

  1. Monitorizare si evaluare

 

Programul Parteneriat Strategic pentru Cetăţenie Activa Locala va monitoriza si evalua continuu prin sisteme moderne de arhivare, evaluări calitative prin interviuri si grupuri focus cu participanţii la program indicatorii de performanta si interpretare a datelor din teren.

Beneficiarul programului Parteneriat Strategic pentru Cetăţenie Activa Locala va primi trimestrial un raport prin care va fi informat vis-a-vis de evoluţia proiectului in raport cu indicatorii iniţial stabiliţi precum si, acolo unde este cazul, propunerii pentru intervenţie/ajustare in desfăşurarea programului.

La sfârşitul programului Parteneriat Strategic pentru Cetăţenie Activa Locala beneficiarul va primi raportul final de evaluare.

 

 

 

 

        Compartimentul  Integrare Europeană

        Ing. Antonio Tomoniu

 

 

 

 

Restartare: Fundatia Tismana

Conversaţi aici: pareri@tismana.ro

SAU: